H** G************** c* d*********** a****** c************ B***** I****
InculpatE****** S****
Parte vătămatăE****** R****** S******** D* A******************* S*
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului HAŞ GHEORGHE ADRIAN, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 16.10.2017 până la data de 14.11.2017 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii.
Incheiere de sedinta din 10.10.2017În baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 03.05.2017 emis în dosar nr. 162/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind pe inculpatul HAŞ GHEORGHE ADRIAN, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infrac?iunii de vătămare corporală din cultă, prev. de art.196 alin.2 şi 3 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul HAŞ GHEORGHE ADRIAN. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
Incheierefinalacamerapreliminara312/2017 din 26.09.2017În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului HAŞ GHEORGHE ADRIAN, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 16.09.2017 până la data de 15.10.2017 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului HAŞ GHEORGHE ADRIAN, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 16.08.2017 până la data de 15.09.2017 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii.
Incheiere de sedinta din 11.08.2017În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului HAŞ GHEORGHE ADRIAN, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 16.07.2017 până la data de 15.08.2017 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii.
Incheiere de sedinta din 11.07.2017În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului HAŞ GHEORGHE ADRIAN, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 16.06.2017 până la data de 15.07.2017 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002 rep., cu referire la art.111 alin.4 din O.U.G. nr.195/2002 rep., admite cererea formulată de inculpat şi, în consecinţă, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului HAŞ GHEORGHE ADRIAN, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 17.05.2017 până la data de 15.06.2017 inclusiv. Prezenta dispoziţie este executorie şi va fi pusă în executare de către şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor, căruia i se va comunica modul de soluţionare al cererii.
Incheiere de sedinta din 17.05.2017