Dosar 987/122/2017 din 14.06.2017

omorul (art.188 NCP) TENTATIVĂ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 987/122/2017
Data dosar:
14.06.2017
Instanta:
Tribunalul Giurgiu
Departament:
SECŢIA PENALĂ - cauze generale
Obiect:
omorul (art.188 NCP) TENTATIVĂ
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2017 la ora 09:00

    Complet: PFGM5
  • Condamnare

    În baza art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal cu aplic. art. 199 al. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 C proc. pen. condamnă pe inculpatul I**** A********, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativa la omor raportată la infracţiunea de violenţă în familie, faptă din 23.02.2017. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 362, art. 208 şi art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 72 C. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la 24.02.2017 la zi. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 109 C.p. raportat la art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. ia faţă de inculpatul I**** A******** măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Ia act că persoana vătămată I**** I**** L******nu nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 - 1371 C. civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* J******* D* U****** G****** şi obligă inculpatul I**** A********, la plata către S******* J******* D* U****** G****** a sumei de 31 258,65 lei ce reprezintă prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii respectiv îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate. În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 al. 1 lit. b din Codul penal dispune luarea măsurii confiscării speciale de la inculpat a unui cuţit ridicat la data de 23.02.2017 cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului şi ambalat în plic MAI sigilat cu sigiliul MI nr. 22022. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obliga pe inculpat la plata sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu pentru inculpat în cuantum de 70 lei va rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.11.2017.

    Hotarare 480/2017 din 10.11.2017
  • Sedinta din data de 30.10.2017 la ora 09:00

    Complet: PFGM5
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte pronunţarea pentru data de 10.11.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2017
  • Sedinta din data de 24.10.2017 la ora 09:00

    Complet: PFGM5
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată pentru ca inculpatul prin apărător să depună înscrisuri în circumstanţiere.

    Incheiere de sedinta din 24.10.2017
  • Sedinta din data de 11.10.2017 la ora 09:00

    Complet: PFGM4
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată pentru imposibilitate prezentare apărător ales.

    Incheiere de sedinta din 11.10.2017
  • Sedinta din data de 23.08.2017 la ora 09:00

    Complet: PFGM4
  • Amână cauza

    pentru lipsă de procedură cu persoana vătămată şi partea civilă acordă termen la data de 11.10.2017.

    Incheiere de sedinta din 23.08.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD