S*** A***
Contestator CondamnatAdmite contestaţia formulată de condamnatul S*** A***, împotriva sentinţei penale nr. 937 din data de 15.09.2017, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 9900/225/2017. Desfiinţează integral sentinţa atacată şi rejudecând : Admite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul S*** A***. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat, S*** A*** din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 54/2015, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat, S*** A***, de sub puterea mandatului nr.72/2016, emis de Tribunalul Mehedinţi, dacă nu este reţinut în altă cauză. În baza art. 275 al. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare efectuate în tot cursul procesului penal rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20.10.2017, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 402/2017 din 20.10.2017