H****** N****** M******
InculpatÎn baza art. 335 alin. (1) Cod penal, cu apl. art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Topliţa sau al Spitalului Municipal Topliţa pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 iunie 2018.
Hotarare 74/2018 din 13.06.2018amână cauza, se citează inculpatul cu mandat de aducere; se solicită fişa actualizată de cazier judiciar
Incheiere de sedinta din 02.05.2018amână cauza - inculpatul să depună declaraţie autentificată dacă este de acord sau nu cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii - în ipoteza în care va fi găsit vinovat
Incheiere de sedinta din 07.03.2018Admite cererea de amânare formulată de inculpat prin reprezentant.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018pentru ca inculpatul să fie prezent şi să depună înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 22.11.2017amână cauza pentru când dispune citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 18.10.2017