M********* A******* N********
ReclamantG***** R***** A***
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul M********* A******* N******** în contradictoriu cu pârâtul G***** R***** A***. Dispune evacuarea imediată a pârâtului din imobilul situat în comuna Mihai Bravu, jud.Giurgiu, compus din teren în suprafaţă de 1003,01 ha şi construcţiile amplasate pe acesta în suprafaţă totală construită de 4.193 m.p., ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.1E din 17.04.2015 încheiat între reclamant şi pârât. Executorie. Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel care se depune la Judecătoria Giurgiu în termen de 5 de zile de la pronunţare.
Hotarare 5477/2017 din 31.10.2017încuviinţează cererea de amânare formulată de pârât prin apărător având în vedere că se invocă o neregularitate privind citarea pârâtului , iar termenul la care poate fi invocată această neregularitate este exact primul termen după momentul respectivei neregularităţi,deci pârâtul era exact în termenul la care putea s invoce neregularitatea. Prezenţa apărătorul pârâtului la acest termen nu va conduce decât la a lua termen în cunoştinţă fără să acopere însă această neregularitate invocată în condiţiile în care pârâtul nu a putut formula până acum apărări.
Incheiere de sedinta din 03.10.2017