V**** S********
InculpatZ**** D**** V*****
InculpatC****** G**** I****
InculpatS* E***** S** R*********** L**** D* I******* C***************
Parte vătămată. În temeiul art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b şi d C.pen., cu aplicarea art.77 lit.a C.p.ŞI art.41 alin.1 C.pen., condamnă pe inculpatul V**** S********, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie. În temeiul art. 67 CP, aplică inculpatului V**** S******** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) CP (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 CP aplică inculpatului V**** S******** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 335 alin.1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin.1 C. pen. condamnă pe inculpatul V**** S********, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) CP, contopeşte cele două pedepse de 1 an închisoare şi 1 an închisoare aplicate prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare în regim de detenţie. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză sunt săvârşite în restul neexecutat de 231 zile închisoare ca urmare a liberării condiţionate din pedeapsa rezultantă de 2 ani, 4 luni şi 12 zile închisoare aplicată prin s.p. nr. 1/06.01.2015 a Judecătoriei Timişoara def. prin decizia penală nr.364/31.03.2015 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 104 alin. 2 C.pen revocă liberarea condiţionată din pedeapsa aplicată prin s.p. nr. 1/06.01.2015 a Judecătoriei Timişoara def. prin decizia penală nr.364/31.03.2015 a Curţii de Apel Timişoara, iar în temeiul art. 43 alin. 1 C.pen. adaugă la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză restul neexecutat de 231 zile închisoare din pedeapsa rezultantă din pedeapsa rezultantă de 2 ani, 4 luni şi 12 zile închisoare aplicată prin s.p. nr. 1/06.01.2015 a Judecătoriei Timişoara def. prin decizia penală nr.364/31.03.2015 a Curţii de Apel Timişoara, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 1 an, 4 luni şi 231 de zile închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 67 CP, aplică inculpatului V**** S******** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) CP (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c) CP. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 CP aplică inculpatului V**** S******** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 72 alin. 1 C. pen. deduce din pedeapsa totală aplicată durata reţinerii din data de 22.09.2016. II. În temeiul art. 228 alin.1 C.p., art. 229 alin.1 lit.b şi d C.p. cu aplic. art.77 lit.a C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul Z**** D**** V*****, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP pe o perioadă de 2 ani , care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.b C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal. În temeiul art. 91 alin. 1 CP, art. 92 alin. 1 CP, suspendă executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani . În temeiul art. 92 alin. 3 CP, art. 93 alin. 1 CP, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 92 alin. 3 CP, art. 93 alin. 2 CP, inculpatul trebuie să execute obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. În temeiul art. 92 alin. 3 CP, art. 93 alin. 3 CP, instanţa obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, la SC Horticultura SA Timişoara sau la Primăria com. Giroc, pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile Legii nr. 253/2013. În temeiul art. 404 alin. 2 CPP pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 - 4 CP, respectiv faptul că în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, faptul că în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească, precum şi faptul că săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnat pe parcursul termenului de supraveghere duce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art.404 alin.4 C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 22.09.2016. III. În temeiul art. 228 alin.1 C.p., art. 229 alin.1 lit.b şi d C.p. cu aplic. art.77 lit.a C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP condamnă inculpatul Cobzaru Gigel Ionu?, în prezent încarcerat în Penitenciarul Timi?oara, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP pe o perioadă de 2 ani , care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.c C.p., după executarea pedepsei. În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infrac?iunea pentru care a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 3083/30.05.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 06.07.2017. În temeiul art. 40 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 2 ani închisoare pentru care a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 3083/30.05.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 06.07.2017 în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 3 luni, reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a CP, art. 67 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) CP pe o perioadă de 2 ani , care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.c C.p., după executarea pedepsei. În temeiul art. 45 alin. 5 CP, art. 65 alin. 1 CP, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art.404 alin.4 C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul Cobzaru Gigel Ionuţ reţinerea din data de 18.08.2016, reţinerea din data de 11.10.2016 şi perioada executată din data de 06.07.2017 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3490/06.07.2017 emis de Judecătoria Timişoara şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În temeiul art.19, art. 397 al.1 C.pr.pen. instanţa ia act că persoana vătămată SC Ercons SRL, prin reprezentant, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 112 al. 1 lit. b C. pen. confiscă următoarele bunuri : două leviere metalice cu lungimea de 80 cm, un cleşte tip gură de lup de 30 cm, 2 şurubelniţe şi o foarfecă metalică. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 C. proc. pen, obligă pe inculpatul V**** S******** la plata sumei de 900 lei ?i pe inculpa?ii Z**** D**** V***** si Cobzaru Gigel Ionuţ la plata sumei de 800 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.04.2018.
Hotarare 2023/2018 din 18.04.2018amana pronuntarea la data de 18.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2018Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 04.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2018se amana cauza la data de 21.03.2018 in vederea citarii martorului lipsa cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 07.02.2018se amana cauza la data de 07.02.2018 in vederea administarii probatoriului.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017instanta incuviinteaza cererea de amanare formulata de inculpatii Z**** D**** V***** si C****** G**** I**** in vederea impacarii cu persoana vatamata si amana cauza la data de 06.12.2017.
Incheiere de sedinta din 08.11.2017se amana cauza la data de 08.11.2017 in vederea citarii inculpatilor lipsa cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 25.10.2017se amana cauza la data de 25.10.2017 in vederea indeplinirii procedurii de citare cu inculpatii.
Incheiere de sedinta din 27.09.2017