A******* E******** N*** S**
DebitorÎn temeiul art. 174 din Legea nr. 85/2014 închide procedura insolvenţei faţă de debitoarea S.C. Apolodor Edilitare Nord S.R.L. În conformitate cu art. 179 din Legea nr. 85/2014 dispune notificarea sentinţei de închidere a procedurii direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului pentru efectuarea menţiunii, precum şi notificarea şi comunicarea creditorilor, prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Dispune radierea societăţii debitoare. În conformitate cu art. 180 din Legea nr. 85/2014 descarcă pe lichidatorul judiciar şi pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune efectuarea plăţii onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei exclusiv T.V.A. şi a cheltuielilor de procedură în cuantum de 225,91 lei din fondul ORC prevăzut de art. 39 din Legea nr. 85/2014. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare, prin publicare în B.P.I., ce se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.11.2018.
Hotarare 6998/2018 din 27.11.2018Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar Ciurea Insolv Expert I.P.U.R.L. pentru debitoarea S.C. Apolodor Edilitare Nord S.R.L. Dispune avansarea sumei de 1.500 lei (inclusiv T.V.A.) din fondul prevăzut de art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, în vederea acoperirii cheltuielilor reprezentând contravaloare servicii de arhivare a documentelor societăţii, conform ofertei aprobate prin hotărârea Adunării Creditorilor din data de 15.05.2018. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 27.11.2018, C.3, ora 09:00, pentru care părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.09.2018.
Incheiere de sedinta din 18.09.2018pentru continuarea procedurii, depunerea răspunsurilor de la D.I.T.L.Sector 4 şi Serviciul Auto, arhivarea documentelor, convocarea adunării creditorilor pentru discutarea oportunităţii formulării unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art.169 din Lege
Incheiere de sedinta din 17.04.2018Admite cererea debitoarei S.C. Apolodor Edilitare Nord S.R.L. În temeiul art. 145 alin. 1 pct. A) lit. a) rap. la art. 66 alin.1 şi art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitoarei. În temeiul art. 85 alin. 4 şi art. 145 alin. 2 din lege ridică dreptul de administrare al debitoarei şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 27.02.2018. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 06.03.2018. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului definitiv al creanţelor la 20.03.2018. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 08.03.2018. Numeşte în calitate de lichidator, la solicitarea debitoarei, pe Ciurea Insolv Expert I.P.U.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o remuneraţie de 3.000 lei din averea debitoarei. În temeiul art. 147 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art. 99, art. 100 şi art. 76. Pune în vedere lichidatorului judiciar să înceapă în 60 de zile de la data deschiderii procedurii, procedura de inventariere a bunurilor debitoarei, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 17.04.2018. Executorie. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.01.2018.
Incheiere de sedinta din 16.01.2018