P******* I***
ReclamantP******* A***
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ faţă de încălcarea de către reclamant a prevederilor art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Arad. Respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P******* I*** în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Arad, prin primar, având ca obiect obligarea pârâtei la eliberarea autorizaţiei de construire, în sensul transformării unui geam al imobilului situat în Municipiul Arad pe strada Tribunul Dobra, nr. 1, ap. 1, în uşă de acces, iar în cazul refuzului pârâtei, prezenta hotărâre să ţină loc de autorizaţie, ca inadmisibilă şi formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 29.11.2018
Hotarare 948/2018 din 29.11.2018