Dosar 10018/296/2018 din 07.09.2018

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10018/296/2018
Data dosar:
07.09.2018
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C2C_FF urg
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta SC”VENTIL MACHINE” SRL, în contradictoriu cu pârâta SC „ROLEM INDUSTRIAL” SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.424 lei, reprezentând contravaloarea facturii VMI, nr. 2259/20.12.2016, precum şi a dobânzii legale calculate de la data de 01.02.2017 şi până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâta la cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Satu Mare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 15.01.2019.

    Hotararecameraconsiliu59/2019 din 15.01.2019
  • Sedinta din data de 04.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C2C_FF urg
  • Amână cauza

    Amână pronun?area la data de 15.01.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.01.2019
  • Sedinta din data de 20.12.2018 la ora 8:30

    Complet: C2C_FF urg
  • Amână cauza

    În vederea deliberării, precum şi pentru a se acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei conform art.396 C.pr.civilă, instanţa apreciază necesară amânarea pronunţării asupra hotărârii pentru data de 04.01.2019. În conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.2 C.pr.civ. pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2018
  • Sedinta din data de 05.12.2018 la ora 8:30

    Complet: C2C_FF urg
  • Amână cauza

    În vederea deliberării, precum şi pentru a se acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei conform art.396 C.pr.civilă, instanţa apreciază necesară amânarea pronunţării asupra hotărârii pentru data de 20 decembrie 2018. În conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.2 C.pr.civ. pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2018
  • Sedinta din data de 20.11.2018 la ora 8:30

    Complet: C1Stag urg
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat.

  • Sedinta din data de 14.11.2018 la ora 8:30

    Complet: C2C_FF urg
  • Amână cauza

    Preschimbă din oficiu termenul stabilit la data de 20.11.2018, ora 8,30 şi stabileşte următorul termen la data de 05.12.2018, sala 6, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 14.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD