P********* P*******
PetentI** D***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul P********* P******* în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Dolj, având ca obiect anularea procesului - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PDJX nr. 0182453 din data de 11.07.2018. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Filiaşi. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 13.03.2019.
Hotarare 180/2019 din 13.03.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocat Gheară Elena pentru petent în vederea observării înregistrării video a presupusei fapte reţinută în sarcina petentului. Amână judecarea cauzei la data de 13 martie 2019, în vederea administrării probatoriului, pentru când se va cita petentul, intimatul având termen în cunoştinţă în raport de prevederile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 06 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.02.2019Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, iar pentru intimat încuviinţează proba cu planşele foto. Din oficiu, pentru justa soluţionare a cauzei, dispune emiterea unei adrese către intimatul I.P.J. Dolj cu solicitarea de a se înainta la dosar înregistrările video filmate cu ocazia constatării presupusei contravenţii reţinute în sarcina petentului, precum şi transcrierea mecanică a procesului – verbal contestat. Amână judecarea cauzei la data de 06 februarie 2019, în vederea administrării probatoriului, pentru când se va cita petentul, intimatul având termen în cunoştinţă în raport de prevederile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 28 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 28.11.2018