V**** A*** B***
CondamnatÎn temeiul art. 4251 al. 7 pct. 2 lit. a Cod Procedură Penală, admite contestaţia formulată de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA GHERLA, împotriva sentinţei penale nr. 940/30.10.2017 a Judecătoriei Gherla pe care o desfiinţează cu privire la cuantumul pedepsei închisorii cu care trebuie înlocuită pedeapsa amenzii, cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pedeapsa accesorie, precum şi modul de suportare a cheltuielilor judiciare avansate de stat, şi soluţionând cauza în aceste limite: În temeiul art. 586 al. 1-3 şi 5 Cod de Procedură Penală admite sesizarea privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii, şi în consecinţă: În baza art. 63 al. 1 şi 3 Cod penal înlocuieşte pedeapsa amenzii neexecutate de 3.000 lei aplicată condamnatului V A-B, recidivist, domiciliat în Bucureşti, fără forme legale în comuna Dăbâca, judeţul Cluj, prin sentinţa penală numărul 1620/24.10.2016 a Judecătoriei Gherla, cu pedeapsa închisorii în cuantum de:180 (o sută optzeci) de zile închisoare.Înlătură din sentinţa penală contestată dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pe o durată de 1 an de zile şi de asemenea înlătură dispoziţiile privind pedeapsa accesorie. În baza art. 275 al. 3 Cod de Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat la instanţa de fond rămân în sarcina acestuia.Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală contestată.În temeiul art. 272 al. 1 Cod Procedură Penală stabileşte onorarii pentru avocatul desemnat din oficiu pentru condamnat în procedura de contestaţie, în sumă de 230 lei care se avansează din Fondul Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Cluj – av. Şinca Sorina. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat în calea de atac a contestaţiei rămân în sarcina acestuia.Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 21 mai 2018.
Hotarare 128/2018 din 21.05.2018amână cauza în vederea sosirii actelor solicitate
Incheiere de sedinta din 16.04.2018amână cauza în vederea administrarea probatoriului încuviinţat şi faţă de aspectele invocate de către intimat
Incheiere de sedinta din 12.03.2018