Dosar 10031/278/2018 din 25.10.2018

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10031/278/2018
Data dosar:
25.10.2018
Instanta:
Judecătoria Petroșani
Departament:
Civil
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.01.2019 la ora 10:00

    Complet: CP3-cc
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. PREGOTERM SA Vulcan cu sediul în Vulcan, str. Mihai Viteazu, nr.31. cam.19, jud. Hunedoara, prin cabinet individual de insolvenţă Holhoş Grigore, în contradictoriu cu pârâta B**** D***** V********. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.792,75 lei, reprezentând chirie aferentă perioadei septembrie 2016 – august 2018, 4.792,75 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi contravaloarea facturii curente în sumă de 100,28 lei, precum şi penalităţi de întârziere în continuare, până la data plăţii efective, fără a depăşi debitul asupra cărora sunt calculate. Executorie de drept. Cu drept de apel, la Tribunalul Hunedoara, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, iar, în cazul exercitării acestei căi de atac, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Petroşani. Dată în camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.01.2019

    Hotararecameraconsiliu76/2019 din 09.01.2019
  • Sedinta din data de 12.12.2018 la ora 10:00

    Complet: CP3-cc
  • Amână cauza

    Decade pârâta din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii în afară de cele de ordine publică. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei, precum şi proba din oficiu. Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2019, pentru când dispune citarea reclamantei cu menţiunea de a comunica la dosar: data la care pârâta a efectuat ultima plată în temeiul contractului depus la dosar şi să depună înscrisuri doveditoare în acest sens (chitanţe sau extrase de cont); să indice dacă acordul părţilor a fost prelungit şi să depună la dosar eventualul act adiţional, precum şi modul de calcul al datoriei principale, pe care a precizat-o ca fiind în sumă de 10278.91 lei, respectiv un calcul detaliat pe fiecare lună, care sa cuprindă valoarea facturilor aferente perioadei solicitate (septembrie 2016 – august 2018) şi calculul penalităţilor pentru fiecare factură de la scadenţă, sub sancţiunea suspendării cauzei, conform art. 242 C.pr.civ. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2018.

    Incheiere de sedinta din 12.12.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD