L*** M**** C****** c* d** a***
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală: Condamnă pe inculpatul Liţă Mihai-Cătălin: - la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv), faptă din data de 14.11.2017. Constată că, prin sentinţa penală nr. 105/11.09.2017 pronunţată de Judecătoria Pucioasa, definitivă prin neapelare la data de 27.09.2017, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru fapta prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal săvârşită la data de 12.05.2016, cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. Constată că, prin sentinţa penală nr. 148/05.11.2019 pronunţată de Judecătoria Sinaia, definitivă prin neapelare la data de 26.11.2019, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 3 ani care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii. Constată că fapta care formează obiectul prezentei cauze şi fapta prev. de art. 244 alin. 1 Cod penal, săvârşită în cursul lunii iulie 2017, pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 148/05.11.2019 pronunţată de Judecătoria Sinaia, definitivă prin neapelare la data de 26.11.2019, sunt concurente între ele. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 148/05.11.2019 pronunţată de Judecătoria Sinaia, definitivă prin neapelare la data de 26.11.2019, în pedepsele componente, astfel: - pedeapsa de 1 an închisoare pentru fapta prev. de art. 244 alin. 1 Cod penal săvârşită în cursul lunii iulie 2017; - pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru inculpat prin sentinţa penală nr. 105/11.09.2017 pronunţată de Judecătoria Pucioasa, definitivă prin neapelare la data de 27.09.2017, pentru fapta prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal săvârşită la data de 12.05.2016. Anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 148/05.11.2019 pronunţată de Judecătoria Sinaia, definitivă prin neapelare la data de 26.11.2019. Menţine anulată amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, pedeapsă stabilită prin sentinţa penală nr. 105/11.09.2017 pronunţată de Judecătoria Pucioasa, definitivă prin neapelare la data de 27.09.2017, anulare dispusă prin sentinţa penală nr. 148/05.11.2019 pronunţată de Judecătoria Sinaia, definitivă prin neapelare la data de 26.11.2019. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal: Contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare dispusă pentru fapta prev. de art. 244 alin. 1 Cod penal cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru fapta care formează obiectul prezentei cauze şi stabileşte pentru inculpat pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni, pedeapsa rezultantă fiind aceea de 1 an şi 2 luni închisoare. Constată că fapta care formează obiectul prezentei cauze, prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal, săvârşită la data de 14.11.2017, a fost comisă în termenul de supraveghere de 2 ani fixat prin sentinţa penală nr. 105/11.09.2017 pronunţată de Judecătoria Pucioasa, definitivă prin neapelare la data de 27.09.2017, în condiţiile pluralităţii intermediare de infracţiuni. În baza art. 44 Cod penal, raportat la art. 38 alin. 1 Cod penal şi la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal: Contopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare a cărei aplicare a fost iniţial amânată prin sentinţa penală nr. 105/11.09.2017 pronunţată de Judecătoria Pucioasa, definitivă prin neapelare la data de 27.09.2017, stabilind pentru inculpat pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 2 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni, pedeapsa rezultantă finală fiind aceea de 1 an şi 6 luni închisoare – care se va executa efectiv, în regim de detenţie, conform art. 60 Cod penal. Ia act că inculpatul a fost urmărit şi judecat în stare de libertate. În baza art. 398, raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală: Obligă pe inculpat la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 408 şi următoarele Cod procedură penală: Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.07.2020.
Hotarare 737/2020 din 06.07.2020Amână pronun?area la data de 06.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2020Amână pronun?area la data de 02.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2020Judecată suspendată de plin drept pe durata stării de urgenţă instituită prin Decretul prezidenţial 195/16.03.2020. Publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020.
Incheiere suspendare din 02.04.2020Amână cauza.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020pentru imposibilitatea de prezentare a inculpatului şi a apărătorului ales al acestuia
Incheiere de sedinta din 28.11.2019Pentru administrarea probei cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 03.10.2019Pentru administrarea probei cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019imposibilitate de prezentare avocat.
Incheiere de sedinta din 23.04.2019