D****** I**** N******
Apelant PetentR** E****
Intimat Parte vătămatăT***** I****
Intimat Parte vătămatăT***** I****
Intimat Parte vătămatăT**** M****
Intimat Parte civilăÎn baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 469 Cod procedură penală RESPINGE ca nefondat apelul penal declarat condamnatul D****** I**** N******, împotriva sentinţei penale nr. 802/2018 pronunţată la data de 31 iulie 2018 de Judecătoria Oradea, pe care o menţine în întregime. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelantul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23.10.2018.
Hotarare 499/2018 din 23.10.2018Având în vedere prevederile art. 392 alineatul 1 din Codul de procedură penală potrivit cărora la deliberare iau parte numai membrii completului în faţa cărora a avut loc dezbaterea şi că unul dintre membrii completului, şi anume judecător Adina Claudia Cioflan, lipseşte din instanţă, participând la un seminar de pregătire profesională, organizat la Institutul Naţional de Magistratură, amână pronunţarea pentru data de 23.10.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2018Stabileşte termen de pronunţare pentru data de 17.10.2018 ora 12.00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2018prin rezoluţia din data de 11.09.2018 s-a respins cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de apelantul D****** I**** N******, prin av. ales
Rezolutie din 11.09.2018În baza art. 68 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 64 alin. 3 din Codul de procedură penală, ADMITE declaraţia de ab?inere formulată de doamna judecător Soane Laura privind soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 10055/271/2018 al Curţii de Apel Oradea. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 11.09.2018.
Incheiere abtinere din 11.09.2018