S* R** & R** S***
ReclamantT**** B***** G*********
PârâtAdmite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul TURCU BOGDAN GHEORGHIŢĂ. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.032,76 lei cu titlu de debit principal. Obligă pârâtul la plata penalităţilor de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge cererea de obligare la plata sumelor de 355,56 lei şi 23,15 lei, reprezentând contravaloare clauze penale, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.01.2019, la sediul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Hotarare 153/2019 din 28.01.2019Amână pronunţarea la data de 28.01.2019, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2019, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019