D********* C********* G******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 teza I Cod pr.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3357/P/2018 din data de 12.11.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul DUMITRAŞCĂ CONSTANTIN-GABRIEL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul DUMITRAŞCĂ CONSTANTIN-GABRIEL. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. În baza art. 346 alin. 1 teza a II-a Cod pr.pen., prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului Dumitraşcă Constantin-Gabriel. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 30.01.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 30.01.2019