M******* L******** C***** I**
CreditorV**** V* B***** Î************ I**********
DebitorAdmite cererea formulată de petentul B.E.J. „Dinu Ilie”. Încuviinţează executarea silită ce face obiectul dosarului execuţional nr. 88/2018, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de arendare nr. 1028 încheiat în data de 10.12.2013, înregistrat la Primăria Jilava sub nr. 51/19.12.2013, pentru recuperarea crean?elor în valoare de 3.099,73 lei, reprezentând debit principal restant ?i de 16.101,51 lei, reprezentând penalită?i de întârziere calculate până la data de 31.07.2018, care se vor actualiza, conform clauzelor contractuale, până la data achitării integrale a debitului principal, împotriva debitoarei „VOICU V. BOGDAN” ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, la cererea creditoarei MERIDIAN LEASING CREDIT IFN S.A., prin reprezentant conven?ional, avocat Oana Bunea. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege. Prezenta încuviinţare a executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării şi se extinde asupra titlurilor executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.09.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 03.09.2018