E*** E****** S*
ReclamantC***** F*****
PârâtAdmite cererea reclamantei ENEL ENERGIE S.A., în contradictoriu cu pârâtul C***** F*****, Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.654,22 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 01.03.2017 – 18.11.2017 pentru serviciile prestate acestuia. Obligă pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere stabilite conform contractului, în valoare de 29,79 lei, calculate până la data de 18.11.2017. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel, în cazul exercitării acestei căi de atac, urmând a fi depusă la Judecătoria Petroşani. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.01.2019.
Hotararecameraconsiliu80/2019 din 09.01.2019Decade pârât din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii în afară de cele de ordine publică. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei, precum şi proba din oficiu. Acordarea unui nou termen de judecată la data de 9.01.2019 ,pentru când se va solicita reclamantei să depună la dosar o copie a contractului de furnizare energie electrică încheiat cu pârâtul C***** F***** sub nr.70/16.09.2003,având în vedere că cel depus la dosar priveşte pe numitul Roman Dănuţ,sub sancţiunea suspendării cauzei, conform art. 242 C.pr.civ. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2018.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018