S****** I*****
IntimatR** & R** S*
ApelantS******* I*****
IntimatAdmite apelul. Schimbă, în parte, sentinţa apelată, în sensul că admite, în parte, capătul de cerere privind obligarea intimatului – pârât la plata penalităţilor de întârziere şi îl obligă pe acesta la plata către apelanta – reclamantă a penalităţilor de întârziere, calculate de la scadenţă şi până la data de 31.07.2018, aferente debitului principal, mai puţin sumelor reprezentând diferenţe tabletă şi rate tabletă, şi care se vor calcula în continuare, începând cu 01.08.2018, în procent de 0,2 % pe zi de întârziere, până la data plăţii efective a debitului principal asupra căruia au fost aplicate. Menţine, în rest, sentinţa apelată. Obligă intimatul – pârât la plata cheltuielilor de judecată către apelanta – reclamantă, în cuantum de 25 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în apel. Definitivă. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 23.04.2019.
Hotararecameraconsiliu46/2019 din 23.04.2019pentru a se cita pârâtul la ambele adrese
Incheiere de sedinta din 26.02.2019