S* S***** C***** S**
ContestatorS***** S***** J******
IntimatS***** I***
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatoarea S.C. SRL, în contradictoriu cu intimaţii S.S.J. ŞI S.I. Constată neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile, în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în privinţa Notificării de dare în plată înregistrată în evidenţele contestatoarei sub nr. 35/03.09.2018 şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară comunicării acestei notificări. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, la Tribunalul Satu Mare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.02.2019.
Hotarare 419/2019 din 13.02.2019Amână pronun?area la data de 13.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.02.2019În vederea deliberării, precum şi pentru a se acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei conform art.396 C.pr.civilă, instanţa apreciază necesară amânarea pronunţării asupra hotărârii pentru data de 01.02.2019. În conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.2 C.pr.civ. pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.01.2019În vederea deliberării, precum şi pentru a se acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei conform art.396 C.pr.civilă, instanţa apreciază necesară amânarea pronunţării asupra hotărârii pentru data de 18.01.2019. În conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.2 C.pr.civ. pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2019