S* B******* S******* E******** S*
ReclamantC*** M****** L****
PârâtAdmite excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu de instanţă cu privire la facturile emise în perioada 30.11.2016-30.04.2018. Respinge cererea de valoare redusă, formulată de reclamanta Societatea Brantner Servicii Ecologice S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C*** M****** L****, privind facturile emise în perioada 30.11.2016-30.04.2018, ca lipsită de interes. Admite în parte cererea de valoare redusă pentru facturile emise la data de 31.10.2015-31.10.2016. Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 433.44 lei, reprezentând contravaloarea debitului principal aferent prestării serviciului de salubrizare şi a penalităţilor de întârziere în perioada 31.10.2015-31.10.2016. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data 21.01.2019.
Hotarare 102/2019 din 21.01.2019Amână pronunţarea la 21.01.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2019