M***** P**** B*****
InculpatH**** A*****
InculpatT***** V******
InculpatI.Condamnă inculpatul HAPCA ANDREI, la o pedeapsă de 3000 (trei mii) lei amendă penală, reprezentând un număr de 150 de zile amendă a câte 20 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută şi sancţionată de art. 334 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.349 alin.2 C.pr.pen., art.374 alin.4 C.pr.pen., art.375 C.pr.pen. şi art.396 alin.10 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.63 C.pen. potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. II. Condamnă inculpata T***** V******, la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care avea cuno?tin?ă că are exercitarea dreptul de a conduce suspendată, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 3 C. pen., cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpata T***** V****** la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpata T***** V****** are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. stabileşte ca inculpata T***** V****** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Primăria ora?ului Dolhasca, jud. Suceava sau la DGASPC Suceava – Complexul de recuperare neuro-psihomotorie "O nouă viaţă" Suceava, programul de executare al acestei activitati urmand sa fie stabilit de catre Serviciul de probatiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatei T***** V****** că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea- credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. III. Condamnă inculpatul M***** P**** B*****, la o pedeapsă de 6 (?ase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4, art. 375 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. c C.pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Condamnă inculpatul M***** P**** B*****, cu datele de stare civilă mai sus menţionate, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută şi sancţionată de art. 334 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.349 alin.2 C.pr.pen., art.374 alin.4 C.pr.pen., art.375 C.pr.pen. şi art.396 alin.10 C.pr.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. c C.pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că prezentele infracţiuni sunt concurente cu infracţiunile pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni prin Sentinţa penală nr. 58 din data de 21.03.2017 pronunţată în dosarul nr. 9/227/2017 al Judecătoriei Fălticeni desfiin?ată în parte ?i rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1037 din 26.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 58 din data de 21.03.2017 pronunţată în dosarul nr. 9/227/2017 al Judecătoriei Fălticeni, desfiin?ată în parte ?i rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1037 din 26.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în pedepse componente, astfel: - 1 (unu) an şi 6 (?ase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii ucidere din culpa, prev. ?i ped. de art.192 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., art. 349 alin. 2 C.pr.pen., art. 375 C.pr.pen. ?i art. 396 alin. 10 C.pr.pen. -2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviin?area poli?iei, prev. ?i ped. de art. 338 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., art. 349 alin. 2 C.pr.pen., art. 375 C.pr.pen. ?i art. 396 alin. 10 C.pr.pen. -2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ?tergerea urmelor accidentului de circula?ie din care a rezultat uciderea unei persoane fără acordul echipajului de cercetare la fa?a locului, prev. ?i ped. de art. 338 alin.2 C.pen. cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., art. 349 alin. 2 C.pr.pen., art. 375 C.pr.pen. ?i art. 396 alin. 10 C.pr.pen. -înlătură sporul de 1an ?i 2 luni închisoare aplicat inculpatului prin Sentinţa penală nr. 58 din data de 21.03.2017 pronunţată în dosarul nr. 9/227/2017 al Judecătoriei Fălticeni, desfiin?ată în parte ?i rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1037 din 26.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Descontopeşte pedeapsele complementare ?i accesorii rezultante aplicate inculpatului M***** P**** B***** prin Sentinţa penală nr. 58 din data de 21.03.2017 pronunţată în dosarul nr. 9/227/2017 al Judecătoriei Fălticeni, desfiin?ată în parte ?i rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1037 din 26.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 105 alin. 1 C.pen., anulează liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 2 luni luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 58 din data de 21.03.2017 pronunţată în dosarul nr. 9/227/2017 al Judecătoriei Fălticeni, desfiin?ată în parte ?i rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1037 din 26.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, liberare condiţionată dispusă la data de 26.02.2019, prin Sentinţa penală nr. 213/21.02.2019 a Judecătoriei Boto?ani. În temeiul art. 105 alin. 1 C.pen. rap. la art. 38 alin.1 C.pen. rap. la art. 39 alin.1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente, inclusiv cele din prezenta cauză, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adăugă un spor de 1 an şi 7 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca, în final, inculpatul M***** P**** B***** să execute o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani şi 7 (?apte) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 C.pen. raportat la art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. c C.pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. În temeiul art.45 alin.5 C.pen. raportat la art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, i C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M***** P**** B***** de 3 (trei) ani şi 7 (?apte) luni închisoare, durata re?inerii ?i arestării preventive de la data de 10.12.2016 până la data de 21.03.2017, precum ?i perioada executată de la data de data de 26.10.2017 până la data de 26.02.2019 (ds. nr. 9/227/2017 al Judecătoriei Fălticeni). Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentin?ei penală nr. 58 din data de 21.03.2017 pronunţată în dosarul nr. 9/227/2017 al Judecătoriei Fălticeni, desfiin?ată în parte ?i rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1037 din 26.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 ?i la art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe inculpatul H**** A***** la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei din cursul urmăririi penale. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 ?i la art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe inculpatul T***** V****** la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei din cursul urmăririi penale. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 ?i la art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe inculpatul M***** P**** B***** la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 09.01.2020.
Hotarare 2/2020 din 09.01.2020Amână pronuntarea cauzei la data de 09.01.2020. Pronuntată în sedinta publică, azi, 30.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 30.12.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2019Fixează termen pentru deliberare si pronuntare la data de 20.12.2019. Pronuntată în sedinta publică, azi, 11.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2019Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 11 decembrie 2019, pentru când inculpaţii au termenul în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C. pr. pen. Prorogă discutarea ?i pronun?area asupra probei cu înscrisuri în circumstan?iere, solicitată de inculpa?ii M***** P**** B***** ?i T***** V******, pentru următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.10.2019.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019INSTANŢA, Pentru a da posibilitatea inculpatului M***** P**** B***** să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere, având în vedere dispoziţiile art. 377 alin. 2 C.pr.pen., Pentru justa soluţionare a cauzei, DISPUNE: Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 30 octombrie 2019, pentru când inculpaţii au termenul în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C. pr. pen. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2019.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Amână judecarea cauzei şi fixează un nou termen de judecată la data de 4 septembrie 2019, pentru când inculpa?ii au termenul în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C. pr. pen. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 22.05.2019În baza disp.art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei (sub nr. 48025/2015) şi Uniunea Naţională a Barourilor din România (sub nr. 21-DCAJ-2015), respectiv a dispoziţiilor art. 6 din Noul Protocol privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, dispune avansarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava a sumei de 477 lei cu titlu de onorariu parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M***** P**** B***** – av. Andriuc Sabina cu delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2775/23.11.2018. Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 22.05.2019 pentru când se vor cita inculpaţii M***** P**** B*****, aflat în stare de detenţie în altă cauză, la locul de deţinere şi inculpatul H**** A*****, cu mandat de aducere, inculpata T***** V****** având termen în cunoştinţă potrivit art. 353 alin. 2 C. pr. pen. Se va emite adresă către Biroul de Executări penale al Judecătoriei Fălticeni prin care se va solicita să se înainteze, în copie, Sentinţa penală nr. 58 din 21.03.2017, pronunţată în dosarul nr. 9/227//2017 al Judecătoriei Fălticeni, privind pe inculpatul M***** P**** B*****, cu menţiuni privind modalitatea rămânerii definitive şi executarea. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 27 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019