R****** S*
ReclamantC******* G******
PârâtAdmite în parte cererea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă de reclamanta RCS&RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul CHIHĂROI GABRIEL. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.376,29 lei reprezentând contravaloare servicii furnizate şi neachitate, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data introducerii acţiunii, respectiv 28.07.2017, şi până la plata efectivă a debitului Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vaslui sub sancţiunea nulităţii. Prezenta hotărâre este executorie. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.03.2018.
Hotararecameraconsiliu181/2018 din 15.03.2018Amână pronunţarea la data de 15 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii 1019/2018 din 14.03.2018