P**** F******* L* C*** M******* & P******* S*****
ReclamantS************ D* S*** P***** R************ M******** L*********** Î******** R******** C******** I******** Î* R******* Î* P******* 1********
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul Petre Florian în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Anulează în parte decizia nr. 129/13.08.2018 emisă de pârât, doar în ceea ce priveşte poziţia nr.539 din anexa nr.1 a acestei decizii. Obligă pârâtul să reanalizeze documentaţia în baza căreia a fost luată decizia ce formează obiectul contestaţiei admise de Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul Petre Florian. Respinge ca neîntemeiate celelalte capete de cerere. Admite în parte cererea reclamantului cu privire la plata cheltuielilor de judecată şi obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru ( 100 lei) şi parte din onorariul apărătorului ales ( 1000 lei). Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată azi, 22.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 98/2019 din 22.02.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 22 februarie 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2019Pentru vizionarea înregistrării pe suport DVD depusă la acest termen.
Incheiere de sedinta din 11.01.2019