U**** C****** -*****
InculpatM***** -********
Parte civilăD********* C******************* C******************* M********
Parte civilăHOTĂRĂŞTE: În temeiul art. 396 alin.2 şi 10 Cod procedură penală,cu aplicarea art. 75 alin.2 lit.aşi 76 alin.1 Cod penal , condamnă pe inculpatul : U C-G, pentru săvârşirea infracţiunii de: - contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal a României, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, la pedeapsa de 1 an închisoare . În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Rona de Jos , pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă. În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. 4 Cod de procedură penală raportat la art. 112 lit. a şi b Cod penal dispune confiscarea specială a 750 pachete cu ţigări marca Rothmans provenite din Ucraina, indisponibilizate şi depuse la Camera de corpuri delicte a Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş conform dovezii seria P ,nr. 88820 din 27.06.2016 , precum şi a sumei de 750 lei , depusă la CEC Bank Sighetu Marmaţiei conform recipisei nr. 691937/2 din 24 iunie 2016. Respinge solicitarea privind confiscarea specială a autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare MM 04 ZDB , indisponibilizat şi depusla Camera de corpuri delicte a Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş conform dovezii seria P ,nr. 88820 din 27.06.2016. În temeiul dispoziţiilor art. 25 alin.1 raportat la art. 397 alin.1 Cod de procedură penală, coroborat cu art. 1357 şi art. 1385 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia generală Regională a Finanaţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş cu sediul în Baia Mare,strada Aleea serelor ,nr.2A,jud. Maramureş,şi în consecinţă: Obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 7.936 lei, reprezentând diferenţă datorie vamală la care se adaugă dobânzi şi penalităţi aferente începând cu data de 24.06.2016 şi până la achitarea efectivă(inculpatul a achitând suma de 1000 lei cu chitanţa nr. 450/19.09.2018 fila 21) . În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 340 lei cu titlu de cheltuieli judiciare , onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice obligatorii a inculpatului , în cuantum de 260 lei , pentru avocat Petrovan Cristina Veronica , urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 31 octombrie 2018.
Hotarare 1005/2018 din 31.10.2018Pronunţarea la data de 31.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2018Pune în vedere apărătorul inculpatului să depună înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 19.09.2018