C***** I*****
Apelant INCULPATÎn baza art. 421 alin. 1 pct.2 lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul C***** I***** împotriva sentinţei penale nr. 756 din data de 03.04.2018 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 1022/55/2018. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza: În baza art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului C***** I***** pedeapsa de 1(unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală, art. 83 alin. (1), (3) Cod penal amână aplicarea pedepsei stabilite mai sus pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat în condiţiile art. 84 alin. 1 Cod penal. În baza art. 84 alin. 2 şi art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 84 alin. 2 şi art. 85 alin. 2 lit. g) Cod penal pe durata termenului de supraveghere a amânării aplicării pedepsei impune inculpatului C***** I*****, obligaţia de a nu conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere. În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, şi art.83 alin.4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului C***** I***** asupra dispoziţiilor art.88 Cod penal; atenţionând inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere. Menţine dispoziţiile sentinţei penale apelate privind obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 422, art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.05.2018.
Hotarare 513/2018 din 08.05.2018