L******* M****** G*******
InculpatS* C******* O********** 5** S**
Parte vătămatăÎn baza art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, cu aplic. art. 44 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. d Cod penal condamnă pe inculpata L. M.G., în prezent în stare de detenţie în Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din data de 17.09.2017). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) Cod penal. Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 168/09.02.2018 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 315/26.06.2018 a Curţii de Apel Oradea, cu infracţiunea pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 131/13.03.2018 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 815/31.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, cu infracţiunea pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 410/13.04.2018 a Judecătoriei Oradea definitivă prin neapelare la data de 25.04.2018, cu infracţiunea pentru care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 512/14.05.2018 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018, cu infracţiunea pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 946/18.05.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 18.07.2018, cu infracţiunea pentru care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 3864/30.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2018 şi săvârşită în pluralitate intermediară faţă de infracţiunile pentru care inculpata a fost găsită vinovată prin sentinţa penală nr. 1353/07.07.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 21.08.2017. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3864/30.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2018 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, astfel: -9 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod penal; -1 an şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 410/13.04.2018 a Judecătoriei Oradea definitivă prin neapelare la data de 25.04.2018; - 6 luni închisoare, cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b, d l şi n pentru o perioadă de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/07.07.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 21.08.2017; -3 luni închisoare, cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b, d, l şi n pentru o perioadă de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/07.07.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 21.08.2017. Înlătură provizoriu sporul de 6 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 131/13.03.2018 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 815/31.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti şi repune în individualitatea lor pedepsele componente astfel: -6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod penal; - 6 luni închisoare, cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b, d l şi n pentru o perioadă de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/07.07.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 21.08.2017; -3 luni închisoare, cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b, d, l şi n pentru o perioadă de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/07.07.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 21.08.2017. Înlătură provizoriu sporul de 3 luni închisoare. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 946/18.05.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 18.07.2018 ?i repune în individualitatea lor pedepsele componente, astfel: -9 luni închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prevăzute de art. 228 Cod penal; -6 luni închisoare, cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b, d l şi n pentru o perioadă de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/07.07.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 21.08.2017; -3 luni închisoare, cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b, d, l şi n pentru o perioadă de 2 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/07.07.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 21.08.2017; -1 an ?i 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 410/13.04.2018 a Judecătoriei Oradea definitivă prin neapelare la data de 25.04.2018; -măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 3 luni, aplicată prin sentin?a penală nr. 509/17.03.2016 a Judecătoriei Bra?ov, definitivă prin decizia penală nr. 582/04.07.2016 a Cur?ii de Apel Bra?ov. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 168/09.02.2018 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 315/26.06.2018 a Curţii de Apel Oradea ?i repune în individualitatea lor pedepsele componente, anume 3 pedepse a câte 6 luni închisoare fiecare, aplicate pentru săvâr?irea a trei infrac?iuni de furt. Înlătură provizoriu sporul de 4 luni închisoare. În temeiul art. 97 Cod penal anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 9 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 131/13.03.2018 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 815/31.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti. Menţine anularea beneficiului suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 7 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1353/07.07.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 21.08.2017, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 131/13.03.2018 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 815/31.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti ?i prin sentinţa penală nr. 946/18.05.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 18.07.2018. În baza art. 39 alin. 1 lit. d şi e Cod penal, art. 44 Cod penal, contope?te pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru infrac?iunea dedusă judecă?ii, cu pedepsele de 6 luni închisoare ?i 3 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1353/07.07.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă la data de 21.08.2017, cu cele 3 pedepse a câte 6 luni închisoare fiecare, aplicate prin sentinţa penală nr. 168/09.02.2018 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 315/26.06.2018 a Curţii de Apel Oradea, cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 131/13.03.2018 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 815/31.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, cu pedeapsa de 1 an ?i 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 410/13.04.2018 a Judecătoriei Oradea definitivă prin neapelare la data de 25.04.2018, cu pedeapsa de 1500 lei amendă penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 512/14.05.2018 a Judecătoriei Târgu Mureş, definitivă prin neapelare la data de 30.05.2018, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 946/18.05.2018 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 18.07.2018, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3864/30.07.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2018, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an ?i 2 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 an ?i 7 luni reprezentând 1/3 din suma celorlalte 9 pedepse, rezultând o pedeapsă rezultantă par?ială de 2 ani ?i 9 luni închisoare, la care adaugă 1500 lei amendă penală, pedeapsa rezultantă par?ială fiind în final de 2 ani ?i 9 luni închisoare ?i 1500 lei amendă penală. În baza art.129 alin. 2 lit. a ?i 4 Cod penal, contope?te pedeapsa rezultantă principală par?ială de 2 ani 9 luni închisoare ?i 1500 lei amendă penală, stabilită prin prezenta sentinţă, cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 3 luni luată prin sentin?a penală nr. 509/17.03.2016 a Judecătoriei Bra?ov, definitivă prin decizia penală nr. 582/04.07.2016 a Cur?ii de Apel Bra?ov, pedeapsa rezultantă finală stabilită pentru inculpata L. M.G.fiind astfel de 2 ani ?i 9 luni închisoare ?i 1500 lei amendă penală. În baza art.45 alin. 2 ?i 3 Cod penal aplică inculpatei, alături de pedeapsa principală rezultantă ?i pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a, b, d, l şi n (anume interzicerea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a se afla în localitatea Cluj-Napoca şi dreptul de a comunica cu A.F.şi F.C. T., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 4 Cod penal scade din durata pedepsei complementare aplicate în prezenta cauză partea din pedeapsa complementară executată de la data de 21.08.2017 la 25.04.2018. În baza art. 45 alin. 5 cu aplic. art. 45 alin. 3 Cod penal interzice inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, l şi n Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. În baza art. 40 alin. 3 Cod penal 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii 24 de ore din data de 14.07.2016, ora 04:30, până la data de 15.07.2016, ora 04:30, a re?inerii de 24 de ore din data de 16.09.2016, a reţinerii de 24 de ore din data de 19.09.2016, a re?inerii de 24 ore din data de 09.12.2017, a arestului preventiv din data de 20.09.2016 până la data de 02.12.2016 şi din data de 09.06.2017 până la data de 07.07.2017, a reţinerii de 24 de ore din data de 16.09.2017, a re?inerii din data de 17.09.2017, a reţinerii de 24 de ore din data de 09.12.2017, a arestului preventiv şi a perioadei executate de la data de 11.12.2017 la zi. Anulează M.E.P.I. emise în baza sentinţelor penale anterior menţionate şi dispune emiterea unor noi forme de executare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (MEPI nr. 177/2018 din data de 27.06.2018 emis de Judecătoria Oradea în baza sentinţei penale nr. 168/09.02.2018; MEPI nr. 1286/2018 din data de 18.07.2018 emis de Judecătoria Braşov în baza sentinţei penale nr. 946/18.05.2018; MEPI nr.4296/2018 din data de 21.08.2018 emis de Judecătoria Timişoara în baza sentinţei penale nr. 3864/30.07.2018). Ia act că persoana vătămată SC C. O.SRL, nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat. În temeiul art. 272 alin.1 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 520 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.03.2019.
Hotarare 733/2019 din 05.03.2019Amana pronuntarea la data de 05.03.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2019Stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 28.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2019se emit adrese către Judecatoria Timişoara, Oradea şi Targu Mures
Incheiere de sedinta din 17.01.2019Admite cererea de amanare formulata de cate aparatorul inculpatei in vederea pregatirii apărării
Incheiere de sedinta din 13.12.2018