F**** D******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte contestaţia. Anulează Decizia nr. 265685/22.02.2018. Obligă intimata sa emită o decizie prin care să stabilească pensia cuvenită contestatorului, începând cu data de 10.01.2018, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual şi a veniturilor atestate prin adeverinţa nr. 1.1/1766/08.07.2013 eliberată de SC ATELIERELE CFR GRIVIŢA SA, obţinute până la data de 01.04.2001, prin înlocuirea celor de aceeaşi natură cu cele deja valorificate pe perioada din adeverinţă. Obligă intimata la plata către contestator a diferenţelor dintre pensia plătită şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, calculate de la data de 01.02.2018 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. În temeiul prev. art. 453 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat acordat parţial). Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 29.06.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5463/2018 din 29.06.2018Amână pronunţarea la data de 29.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2018