G********* D***** F*********
Apelant ReclamantB**** A*****
Intimat PârâtRespinge cererea de apel formulată de apelanta G********* D***** F********* în contradictoriu cu intimatul B**** A*****, împotriva sentinţei civile nr. 164/08.03.2018, pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. 1032/273/2017, având ca obiect partaj judiciar. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 aprilie 2019.
Hotarare 230/2019 din 22.04.2019Pune în vedere intimatului-pârât să îşi exprime poziţia faţă de probele solicitate de reprezentanta apelantei-reclamante. Prorogă la următorul termen de judecată pronunţarea asupra probei cu înscrisurile depuse la dosar de reprezentanta apelantei-reclamante, în şedinţa publică de azi. Prorogă punerea în discuţie a probei testimoniale – cu doi martori, solicitată de reprezentanta apelantei-reclamante, după pronunţarea asupra probei cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei la data de 22 aprilie 2019, pentru când părţile au termenul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 11.03.2019Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelanta G********* D***** F*********, în dosarul nr. 1032/273/2017, având ca obiect partaj judiciar. Dispune scutirea apelantei G********* D***** F********* de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 754,5 lei, aferentă cererii de apel formulată împotriva sentinţei civile nr. 164/08.03.2018, pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. 1832/273/2017, având ca obiect partaj judiciar. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 05.11.2018