P***** G*******
ReclamantM********** D****** (* V********
PârâtRespinge acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamantul P***** G******* în contradictoriu cu pârâtul Macoveiciuc Dumitru, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 19.12.2019.
Hotarare 5737/2019 din 19.12.2019Amână pronuntarea cauzei la data de 19 decembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în sedintă publică, azi, 06 decembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu interogatoriul civil al pârâtului, care va fi citat cu menţiunea personal la interogatoriu. Pune în vedere reclamantului ca la următorul termen de judecată să aibă asupra sa lista cu întrebările ce urmează a fi adresate pârâtului. Amână judecarea cauzei la data de 5 decembrie 2019, pentru când reclamantul primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019