P****** G******* F*****
InculpatCondamnă pe inculpatul P****** G******* F*****, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 16.08.2015). Potrivit art. 67 alin 1 din Codul penal, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului P****** G******* F***** pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului P****** G******* F***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Condamnă pe inculpatul P****** G******* F*****, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 16.08.2015). În temeiul art. 97 alin. 1 Cod penal anulează suspendarea executării sub supravehghere a pedepsei de 8 luni închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 386/16.12.2016 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 338/24.03.2017 a Cur?ii de Apel Suceava. În temeiul art. 38 alin. 1, 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contope?te pedepsele aplicate în cauză, de 8 luni închisoare, 4 luni închisoare, cu pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin sentin?a penală nr. 386/2016 a Judecătoriei Suceava, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 luni închisoare, la care adi?ionează sporul de 4 luni închisoare (reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse), inculpatul P****** G******* F***** având de executat pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Potrivit art. 45 alin. 1 Cod penal raportat la art. 67 alin 1 din Codul penal, cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplică inculpatului P****** G******* F***** pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 45 alin. 1 Cod penal raportat la art. 65 alin 1 din Codul penal aplică inculpatului P****** G******* F***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 97 alin. 2 Cod penal raportat la art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, calculat de la data de 24.03.2017, conform art. 97 alin. 2 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii în cadrul Primăriei Suceava sau în cadrul Primăriei Bosanci – jud. Suceava, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Suceava, obliga?ie distinctă de cea impusă prin sentin?a penală nr. 386/2016 a Judecătoriei Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul P****** G******* F***** la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei aferentă urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 30.09.2019.
Hotarare 641/2019 din 30.09.2019Amână pronun?area cauzei la data de 30.09.2019. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 24.09.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2019Amână pronun?area cauzei la data de 24.09.2019. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 09.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2019I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de reprezentantul inculpatului, urmează să acorde un nou termen de judecată, sens în care; D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată de la data de 09.09.2019, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Admite cererea formulată de avocatul inculpatului. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 10.06.2019.
Incheiere de sedinta din 10.06.2019Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată de la data de 10.06.2019, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Admite cererea formulată de avocatul inculpatului. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 15.04.2019.
Incheiere de sedinta din 15.04.2019I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de avocatul inculpatului, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a se prezenta inculpatul pentru a-?i preciza pozi?ia procesuală în cauză, va admite această cerere, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată de la data de 15.04.2019, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Admite cererea formulată de avocatul inculpatului. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 04.03.2019.
Incheiere de sedinta din 04.03.2019