R****** I**** S**
ReclamantI************ D* S*** P***** C******** I* T********** R***** - I*********
PârâtRespinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta R****** I**** S**, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR, având ca obiect anularea deciziei nr. 1948/IT8/14.09.2018. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi-15.03.2019.
Hotarare 165/2019 din 15.03.2019Încheiere de amânare a pronunţării la data de 15.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2019Suspendat în baza art. 242 Cod procedură civilă
Incheiere suspendare din 18.01.2019Respinge excepţia inadmisibilităţi, invocată prin întâmpinare. Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta R****** I**** S**, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR, cu privire la decizia nr. 1948/IT8/14.09.2018. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la 18.01.2019, dată pentru care se citează părţile. Reclamanta se va cita cu menţiunea de a depune la dosar factura fiscală nr. 18103130/29.06.2018 şi avizele de însoţire a mărfii nr. 18106225, nr. 18106239 şi nr. 18106270 din 3 iulie 2018, precum şi soluţia dată asupra plângerii contravenţionale formulate împotriva procesului verbal seria PBVX nr. 0190191/13.07.2018. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi-14.12.2018.
Incheiere de sedinta din 14.12.2018Amână pronunţarea pentru data de 14 decembrie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2018Amânat pronunţarea la data de 11 decembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2018