B****** C****** G******
ReclamantN***** R***** A******
ReclamantS* D****** C********** S**
PârâtC********** S** P*** A************** J******* „********** S* S*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B.C. G. şi N.R. A. în contradictoriu cu pârâta SC Daniela Construcţii SRL. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 29.10.2019.
Hotarare 6352/2019 din 29.10.2019Respinge ca neîntemeiată excepţia litispendenţei invocată de reclamanţii B.C. G. şi N.R. A.. Stabileşte termen la data de 29.10.2019 pentru când vor fi citate părţile, urmând ca pârâta să fie citată prin administratorul judiciar „Insolvenţa SM SPRL”. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 24.09.2019.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamanţilor pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei la 24.09.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2019
Incheiere de sedinta din 17.09.2019Pentru a da posibilitatea părţilor să stingă litigiul pe cale amiabilă, Amână judecarea cauzei la 17.09.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2019
Incheiere de sedinta din 28.05.2019