Z**** G****** V*******
InculpatCondamnă pe inculpatul Zban? Gabriel Vladimir, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, faptă prev. şi ped. de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 91, 92 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani, calculată de data rămânerii definitive a hotărârii. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile comunitare. Instanţa impune inculpatului ca pe durata de termenului de supraveghere: - să se supună măsurilor control, tratament sau îngrijire medicală; - să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei; Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile, într-un număr de ore zilnice ce se va stabili potrivit legii de executare a pedepselor, în cadrul Primăriei Botoşani sau în cadrul Bibliotecii Judeţene Mihai Eminescu Botoşani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal cu privire la condiţiile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 320 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Suma de 520 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 octombrie 2018.
Hotarare 133/2018 din 23.10.2018pentru a se depune înscrisuri în circumstanţierea inculpatului
Incheiere de sedinta din 25.09.2018