R****** G* D****
PetentAdmite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată privind pe condamnatul ROGOZAN DOREL, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 295/2010 a Tribunalul Cluj Napoca, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 354/2010 emis de Tribunalul Cluj Napoca. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Cluj Napoca, str. Taberei, nr. 4D, ap.73, jud. Cluj. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Blaga Mihai . Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.10.2018.
Hotarare 3100/2018 din 18.10.2018