S********* L**** A* P*********** S****** V******** D** J****** M****
ReclamantD******* S****** V********* S* P***** S******** A********** M****
PârâtC***** A*****
ReclamantD** D*******
ReclamantG**** G******* M****
ReclamantAdmite cererea de chemare în judecată formulată de către Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar din Judeţul Mureş, în numele şi pe seama membrilor de sindicat C.A., D. D., s.a., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş. Obligă pârâta să emită decizii suplimentare de salarizare pentru membrii de sindicat reprezentaţi în cauză, prin care, în completarea deciziilor de salarizare emise la începutul anului 2018 şi a deciziilor de salarizare emise în urma reorganizării activităţii pârâtei să se stabilească dreptul la încasarea/acordarea începând cu 01.01.2018 a sporurilor individuale pentru condiţii de muncă prevăzute în Cap. II, lit. a, pct. II, subpct 6.2 lit. a din Anexa nr. VIII a Legii nr. 253/2017 şi în HG nr. 917/20.12.2017, în limita procentului stabilit prin Ordinul ANSVSA nr. 667/28.02.2018 aplicabil la nivelul autorităţii pârâte. Obligă pârâta să plătească membrilor de sindicat reprezentaţi în cauză, începând cu 01.01.2018, sporurile individuale pentru condiţii de muncă stabilite în condiţiile menţionate în petitul anterior. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3750 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în condiţiile articolului 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 26.09.2019.
Hotarare 1100/2019 din 26.09.2019Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 26 septembrie 2019, termen la care pronuntarea va avea loc potrivit prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.09.2019Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 13 septembrie 2019, termen la care pronuntarea va avea loc potrivit prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2019Avand in vedere imposibilitatea compunerii completului de judecata pentru deliberare si pronuntare hotarare, doamna asistent judiciar AMC fiind in concediu medical, repune cauza pe rol si dispune citarea tuturor partilor cu mentiunea "cauza s-a repus pe rol".
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 25 iunie 2019, termen la care pronuntarea se va face potrivit art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2019Acorda un nou termen de judecata pentru a se reveni cu adresa la unitatea parata. Citarea tuturor partilor lipsa azi si care nu au termen in cunostinta.
Incheiere de sedinta din 25.04.2019Acordă un nou termen de judecată pentru emiterea unei adrese la unitatea pârâtă.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019Acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitatea părtilor sa studieze inscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 22.01.2019Acorda un nou termen de judecata pentru administrarea probei cu inscrisuri. Emiterea unei adrese catre unitatea parata. Citarea partilor lipsa la termenul de judecata de azi.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Acorda un nou termen de judecata pentru citarea in calitate de participant a CNCD cu un exemplar din cererea de chemsre in judecata si cu mentiunea de a-si exprima existenta sau inexistenta starii de discriminare invocata de reclamanti. Citarea parţilor lipsa si care nu au termen in cunostinta.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Acorda un nou termen de judecata pentru verificarea competentei, respectiv pentru a d aposibilitatea reclamantilor sa depuna ld soar dovada calitatii lor de personal contractual si in vederea citarii unitatii parate cu un exemplar din inscrisurile depuse azi la dosr din partea reclamantului.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018