M****** A******** E***
InculpatÎn baza art. 242 alin. (11) C. proc. pen. admite cererea inculpatului M****** A******** E***, de înlocuire a măsurii arestării la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune şi înlocuieşte măsura arestării la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune. În baza art. 217 alin. (3) raportat la art. 215 alin. (1) C. proc. pen. , pe timpul cât se află sub control judiciar pe cauţiune, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 217 alin. (3) raportat la art. 215 alin. (2) C. proc. pen. , pe timpul controlului judiciar pe cauţiune, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; b) să nu se apropie de persoana vătămată Hozu Ionuţ sau de membrii familiei acesteia, de martorii Strat Diana Mihaela, Pintilie Dragoş, Constantin Marius Ioan, Ciuche Codrin şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 217 alin. (3) raportat la art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 242 alin.11 Cpp, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului. Executorie în ce priveşte punerea în libertate. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2018, ora 12:15.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata74/2018 din 12.02.2018