S**** D***** S**
ReclamantA****** N******** D* A*********** F******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S**** D***** S** împotriva pârâtei A****** N******** D* A*********** F******. Dispune suspendarea executării Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018 din 6 august 2018, privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acestuia, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 1065/59/2018. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01.11.2018.
Hotarare 275/2018 din 01.11.2018Admite cererea de preschimbare a primului termen de judecată, respectiv 23.11.2018, formulată de reclamanta S**** D***** S**, pentru termenul de judecată din 01.11.2018, F7, pentru când se citează părţile, pârâtul cu un exemplar al acţiunii şi cu menţiunea de a formula întâmpinare, până la termenul stabilit. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.10.2018.
Incheiere de sedinta din 29.10.2018Stabileşte cauţiunea în sarcina reclamantei SC S**** D***** S** la suma de 10.000 lei, urmând ca reclamanta să facă dovada consemnării acesteia în numerar până la termenul de judecată din data de 23.11.2018. Pronunţată în şedinţa publică din 23.10.2018.
Incheiere de sedinta din 23.10.2018