D****** C******
ReclamantI************ D* P****** J******* S******
PârâtM********* A********* I******
PârâtRespinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, precum şi excepţia tardivităţii, ca nefondate. Admite acţiunea, aşa cum a fost modificată. Anulează Dispoziţia Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava nr. 28829/02.02.2018 privind invalidarea concursului organizat la data de 26.11.2016. Obligă pârâţii la emiterea actelor administrative de numire în funcţie şi acordare a gradului profesional privind pe reclamanta D****** C******, declarată admisă în urma concursului organizat la data de 26.11.2016 pentru ocuparea postului vacant de ofiţer specialist III (economist) prevăzut la poz.126 în statul de organizare al IPJ Suceava, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 1 octombrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin.(2) Cod proc. civilă.
Hotarare 937/2018 din 01.10.2018Amână pronunţarea la data de 1 octombrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2018Apreciază că se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantei să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse de pârâta IPJ Suceava, de notele scrise şi de noua excepţie invocată în cauză de MAI.
Incheiere de sedinta din 21.06.2018