D**** M***** P*****
PetentI************ J******* D* P****** C********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul xxx în contradictoriu cu intimatul xxx. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii de 290 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PCTX nr. 0172889 din data de 11.04.2018, pentru fapta sancţionată de art. 99 al.2 rap. la art. 108 al. 1 lit. a) pct. 3 din OUG nr. 195/2002, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Men?ine în rest procesul verbal ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 31.10.2018.
Hotarare 11336/2018 din 31.10.2018În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 31.10.2018, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2018