C**** Ş* A***** V*******
Contestator CondamnatÎn temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite contestaţia formulată de contestatorul condamnat COCOŞ ADRIAN VALENTIN, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 1258/25.05.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa contestată şi rejudecând cauza în fond, admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Ploieşti privind pe condamnatul COCOŞ ADRIAN VALENTIN în prezent aflat în executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 158/2017 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 100 C.pen. şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului COCOŞ ADRIAN VALENTIN, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, de sub puterea M.E.P.I nr. 189/2017 emis de Judecătoria Ploieşti, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Potrivit art. 100 alin. 6 C.pen. intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei (04.06.2020) constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 C.pen. privind revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat. În temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. În temeiul art. 272 C.pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.06.2018.
Hotarare 332/2018 din 25.06.2018