D****** G* M****
InculpatÎn aplicarea art. 5 Cod penal, califică fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Dumitru Maria din infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal în infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal. În baza art. 292 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal şi reţinerea art. 396 alin.1 şi 2 C.p.p, condamnă inculpata Dumitru Maria la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 Cod penal 1969, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal. (faptă din 15.10.2012). Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen. de la 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. de la 1969. În baza art. 81 Cod penal 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C.pen. din 1969 stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 şi 84 Cod penal 1969 în cazul nerespectării măsurilor dispuse. Constată că înscrisul intitulat „declaraţie” autentificată sub nr. 3063/15.10.2012 la BNP Petru Atănăsoaie a fost anulat prin Sentinţa penală nr. 305/29.09.2015 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosarul nr. 6481/314/2014, modificată în parte şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 764/20.09.2016 a Curţii de Apel Suceava. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpata Dumitru Maria la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata Dumitru Maria, avocat Catargiu Adrian, cu delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2536/30.09.2019, în cuantum de 1000 lei, majorat conform art. 81 alin.3 din Legea nr.51/1995 rămâne în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.08.2020
Hotarare 577/2020 din 07.08.2020Stabileşte pronunţarea la data de 07.08.2020. Pronunţată în şedinţa din 31.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.07.2020Stabileşte pronunţarea la data de 31.07.2020. Pronunţată în ?edin?a din 24.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.07.2020Constată repartizarea prezentului dosar la completul C3. În baza art. 43 alin.2 din Decretul nr.195/2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212/16.03.2020, şi având în vedere prev. art. 1 din Hotărârea nr. 16 din data de 01.04.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Suceava şi anexei nr. 4 care face parte integrantă din Hotărâre, constată suspendată de drept cauza nr. 10623/314/2018 privind pe inculpata DUMITRU MARIA, trimisă în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr. 2669/P/2014 din data de 21.11.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în declaraţii”, faptă prevăzută de art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, pe durata stării de urgenţă. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 29.04.2020
Incheiere suspendare din 29.04.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 29.04.2020, ora 08.30, sala 206, pentru când: - inculpata prime?te termen în cuno?tin?ă; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2020.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, potrivit art. 354 alin.2 Cod procedură penală, DISPUNE: Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 04.03.2020, ora 08.30, sala 206, pentru când: - inculpata prime?te termen în cunoştinţă; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2020.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Repune cauza pe rol pentru a se pune în discu?ie aplicarea legii penale mai favorabile. Fixează termen de judecată la data de 22.01.2020, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpata Dumitru Maria; - se încuno?tin?ează apărătorul desemnat din oficiu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.12.2019.
Incheiere de sedinta din 05.12.2019Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 5 decembrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.11.2019.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019Ia act că inculpata Dumitru Maria nu solicită judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii, prevăzută de art. 374-375 Cod pr.pen.. Admite solicitarea formulată de apărătorul inculpatei şi încuviinţează reaudierea martorilor din lucrări, respectiv: Dumitru Decebal Florin, Dumitru Marius şi Dumitru Sara Narcisa. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.11.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - inculpata Dumitru Maria are termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.; - se citează martorii din lucrări Dumitru Decebal Florin şi Dumitru Marius, la adresele indicate în rechizitoriu, cu citaţie simplă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.10.2019.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Admite solicitarea inculpatei Dumitru Maria privind desemnarea unui apărător din oficiu. Se emite adresă către Baroul Suceava în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.10.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - inculpata Dumitru Maria are termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2019.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Admite solicitarea inculpatei Dumitru Maria de acordare a unui termen în vederea pregătirii apărării. Pune în vedere inculpatei să se prezinte la următorul termen pentru a-şi exprima poziţia procesuală faţă de acuzaţia ce i se aduce. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 04.09.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - inculpata Dumitru Maria primeşte termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.06.2019.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019