L***** M***** A*****
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca de prelungire a măsurii arestării preventive şi respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului formulată personal şi prin apărătorul acestuia de neadmitere a propunerii parchetului referitoare la prelungirea faţă de aceasta a măsurii arestării preventive, respectiv, de luare a altor măsuri preventive mai puţin restrictive, astfel că, În temeiul art. 234, art. 202, art. 223 alin. 2 CPP, Dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată anterior prin Încheierea penală nr. 40/C/A/2018 din 25.04.2018, dosarul penal nr. 8564/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în baza căreia a fost emis MAP cu nr. 31/25.04.2018, faţă de inculpatul -L***** M***** A*****-cercetat pentru săvârşirea infrac?iunilor de coruperea sexuală a minorilor prev. de art. 221 alin. 1 CP, de tentativă la coruperea sexuală a minorilor prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 221 alin. 1 CP şi de ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 375 CP, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 CP; -pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 25.05.2018, până la data de 23.06.2018, inclusiv. În temeiul art. 272 alin. 1, art. 275 alin. 3 CPP dispune ca plata cheltuielilor judiciare în sumă de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, d-l. av. Nandrean Daniel Eugen să rămână în sarcina statului şi să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei, iar plata celorlalte cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei să fie suportate de către stat. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 21.05.2018, ora 12.40.
Incheiere masuri preventive faza de UP 48/2018 din 21.05.2018