T**** V*****
InculpatA***** I***
InculpatÎn temeiul art. 5491 alin. 5 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 315 alin.2 lit. c Cod procedură penală admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz şi dispune confiscarea specială în vederea distrugerii a armei de vânătoare indisponibilizată de la inculpatul T**** V*****, care a fost introdusă la camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Neamţ, pe bază de dovadă seria H, nr. 0246309 din data de 12.04.2017, precum şi confiscarea specială a muniţiei, elementelor de muniţie (tuburi de cartuş, capse de iniţiere, alice din plumb, bure din pâslă, rondele de carton, păhărele din plastic) şi a dispozitivului artizanal de confecţionare a cartuşelor de vânătoare (sertizorul metalic), care au fost ridicate de la domiciliul inculpatului A***** I***, care au fost ridicate de la domiciliul inculpatului, indisponibilizate de organele de cercetare penală şi care au fost depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Neamţ, conform dovezii seria H nr. 0246310 din 12.04.2017. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.12.2018.
Incheiere finala dezinvestire 314/2018 din 04.12.2018Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Alina Marcela Labiş de la judecata dosarului penal nr. 1064/188/2018. Ia act că judecătorul devenit incompatibil nu a efectuat acte procesuale în cauză. Trimite dosarul la Compartimentul Repartizare Aleatorie pentru stabilirea completului. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 31.10.2018.
Incheiere abtinere din 31.10.2018Declaraţie abţinere.
Incheiere de sedinta din 29.10.2018Pentru rămânerea definitivă a plângerii, acordă termen de judecată la data de 29.10.2018.
Incheiere de sedinta din 08.08.2018Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Rodica ANDRIEŞ - preşedintele completului de judecată cu indicativ Cpf-6. Ia act că nu s-au efectuat acte procesuale în cauză. Trimite dosarul la Compartimentul Repartizare Aleatorie pentru stabilirea completului ce va judeca fondul pricinii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.07.2018.
Incheiere de sedinta din 23.07.2018