M***** C*****
ReclamantA********* S*****
PârâtPreschimbat termen.
Admite preschimbarea din oficiu a termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată din data 19.01.2023 în data de 27.04.2023, ora 9. Se citează părţile. Fără cale de atac.
Incheiere de sedinta din 12.12.2022Faţă de cererea de amânare şi de necesitatea emiterii adresei către expert în vederea efectuării expertizei, va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 20.10.2022DISPUNE: Admite excepţia conexităţii şi dispune conexarea dosarului nr.29/278/2021 la prezenta cauză. Acordă termen de judecată la data de 20.10.2022, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin.(1) Cod procedură civilă. Pune în vedere pârâtei să achite avansul pentru expertiza dispusă în dosarul nr. 29/278/2021 şi să depună dovada la dosar în termen de cinci zile, urmând ca ulterior să dispună emiterea unei adrese către expert să efectueze o expertiză tehnică judiciară, în care să ţină cont de atât de obiectivele, cât şi de obiecţiunile formulate în ambele dosare conexate. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.06.2022.
Incheiere de sedinta din 30.06.2022D I S P U N E: Admite cererea de amânare şi acordă termen de judecată la data de 30.06.2022, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin.(1) Cod procedură civilă. Prorogă la termenul următor discuţia cu privire la conexarea dosarelor. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2022.
Incheiere de sedinta din 12.05.2022DISPUNE: Repune cauza pe rol şi fixează termen la data de 12.05.2022, pentru când dispune citarea părţilor, urmând ca la termenul de judecată să pună în discuţie necesitatea efectuării unei eventuale completări a raportului de expertiză şi necesitatea suplimentării probatoriului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.04.2022.
Incheiere de sedinta din 07.04.2022Amână pronuntarea cauzei la data de 07.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2022Acordă termen în vederea dezbaterii cauzei pe fond.
Incheiere de sedinta din 10.02.2022D I S P U N E: Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantei şi acordă termen de judecată la data de 10.02.2022, termen în cunoştinţă pentru părţi, potrivit art. 229 alin.(1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.11.2021.
Incheiere de sedinta din 11.11.2021D I S P U N E: Admite cererea formulată de reprezentanta pârâtei şi acordă termen de judecată la data de 11.11.2021, termen în cunoştinţă pentru părţi, potrivit art. 229 alin.(1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2021.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021D I S P U N E: Încuviinţează obiecţiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză. Emite adresă către domnul expert Savu Vasile, căruia îi vom comunica obiecţiunile formulate de pârâtă, cu menţiunea de a răspunde punctual fiecărei obiecţiuni. Acordă termen de judecată la data de 16.09.2021, termen în cunoştinţă pentru părţi, potrivit art. 229 alin.(1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 mai 2021.
Incheiere de sedinta + ADRESĂ EXPERT din 06.05.2021Acordă termen pentru a se observa obiec?iunile formulate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 18.03.2021D I S P U N E: Acordă termen în vederea studierii raportului de expertiză şi formulării eventualelor obiecţiuni la data de 18.03.2021, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin.(1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.01.2021.
Incheiere de sedinta din 21.01.2021Acordă termen pentru a se reveni cu adresă către expert pentru a depune raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 05.11.2020DISPUNE: Acordă un nou termen de judecată la data de 5.11.2020, ora 10,00 şi termen în cunoştinţă pentru reclamantă şi pârâtă, în temeiul art.229 alin.(1) Cod procedură civilă. Emite adresă către reclamantă, prin care i se va solicita să achite diferenţa de decont în cuantum de 2100 lei şi să depună dovada achitării la dosar. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.09.2020.
Incheiere de sedinta din 10.09.2020D I S P U N E: Revine cu adresă către expertul Savu Vasile, cu solicitarea ca înaintea începerii efectuării expertizei, să precizeze instanţei dacă potrivit atribuţiilor sale are specializarea necesară de a răspunde tuturor obiectivelor solicitate şi comunicate anterior. Acordă termen de judecată la data de 10.09.2020, termen în cunoştinţă pentru părţi, potrivit art. 229 alin.(1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.05.2020.
Incheiere de sedinta + ADRESĂ EXP din 21.05.2020TERMEN PRESCHIMBAT ÎN 21 MAI 2020.
D I S P U N E: Preschimbarea din oficiu a termenului de judecată stabilit în dosarul de faţă. Stabileşte termen de judecată în cauză la data de 21.05.2020, în şedinţă publică, care va fi adus la cunoştinţa părţilor. Dată în camera de consiliu azi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020D I S P U N E: Emite adresă către expertul Savu Vasile, căruia i se vor comunica obiectivele încuviinţate pentru expertiză, cu solicitarea ca înaintea începerii efectuării expertizei, să precizeze instanţei dacă potrivit atribuţiilor sale, are specializarea necesară de a răspunde tuturor obiectivelor solicitate. Acordă termen de judecată la data de 26.03.2020, termen în cunoştinţă pentru părţi, potrivit art. 229 alin.(1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.02.2020.
Incheiere de sedinta + ADRESĂ EXP din 20.02.2020Acordă termen pentru discutarea obiectivelor pentru expertiză
Incheiere de sedinta din 16.01.2020D I S P U N E: Încuviinţează proba privind efectuarea în cauză a unei expertize în specialitatea construcţii civile şi industriale, cu obiectivele solicitate de reclamantă, depuse la fila 60 din dosar. Stabileşte un avans provizoriu pentru expertiză, în cuantum de 500 lei şi pune în vedere reclamantei să îl achite şi să depună dovada achitării la dosar. Dispune desemnarea în cauză a domnului expert Savu Vasile, căruia i se emite adresă în vederea efectuării lucrării, doar după achitarea avansului stabilit pentru expertiză. Acordă un nou termen de judecată la data de 16.01.2020, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă, în temeiul art.229 al.(1) C.pr.civ. Prorogă discuţiile asupra încuviinţării probei testimoniale, după efectuarea expertizei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.11.2019.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019Acordă termen în vederea administrării probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 24.10.2019Acordă termen în vederea eadministrării probatoriului încuviinţat. Acordă termen la data de 21.10.2019, ora 11 în vederea efectuării unei cercetării la faţa locului.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019D I S P U N E: Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează proba cu interogatoriile părţilor şi le pune în vedere acestora să se prezinte la interogatoriu. Prorogă restul cererilor de probe solicitate de părţi după administrarea probei cu interogatoriul şi totodată prorogă punerea în discuţie a unei cercetări locale. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 19.09.2019, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 (1) Cod proc. civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.06.2019D I S P U N E: Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantei. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 13.06.2019, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 (1) Cod proc. civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 25.04.2019