L**** I*** C*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 226/P/2018 din data de 19.09.2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (dosar preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în baza ordonanţei procurorului general al Pachetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 07.06.2018), constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul LUCUŢ IOAN COSMIN, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul LUCUŢ IOAN COSMIN. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen 3 zile de la comunicarea încheierii.
Incheierefinalacamerapreliminara261/2018 din 29.10.2018