M******** V*******
Apelant ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
Intimat IntimatRespinge apelul formulat de contestatoarea M******** V******* împotriva sentinţei civile nr 856/MAS/05.07.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov-Secţia I civilă în dosarul nr 1073/62/2018. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art 396 al 2 cod procedură civilă, azi 25.03.2019.
Hotarare 397/2019 din 25.03.2019Admite cererea formulată de apelanta contestatoare Iaurum M******** V******* şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 1691 alin.(3) din Legea 263/2010 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.192/2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod de procedură civilă, amână pronunţarea cauzei la 25.03.2019, urmând ca pronunţarea să se facă conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2019Având în vedere nota de şedinţă depusă la dosar de apărătorul apelantei , pentru ca intimata CJP Braşov să-şi exprime punctul de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, amână judecarea cauzei la data de 11.03.2019.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului în vederea redactării deciziei nr. 81/26.11.2018 a Î.C.C.J. şi acordă un nou termen de judecată la data de 11.02.2018, ora 11,00.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018