B*** D**
PetentÎn baza art. 587 Cod procedură penală şi art. 95 din Legea nr. 254/2013, admite sesizarea cu privire la petentul condamnat B*** D** , încarcerat în Pnt. Rahova. În baza art. 59 Cod penal 1969, dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat de sub puterea MEPÎ nr. 5781/2018 emis în baza st. pen. nr. 2376/2017 a Tribunalului Bucureşti, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, dacă nu este arestat în altă cauză. Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi 23.05.2020 constituie termen de definitivare a liberării condiţionate. Atrage atenţia petentului condamnat asupra prev. art. 61 Cod penal 1969, respectiv posibilitatea revocării liberării condiţionate, în cazul în care va mai comite noi infracţiuni. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie la Tribunalul Bucureşti, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, la data de 15.06.2018.
Hotarare 1798/2018 din 15.06.2018