S* V**** S*
ReclamantI**** M*****
PârâtSC NR. 1194/12.12.2018: Admite cererea reclamantei SC VITAL S.A., , astfel cum a fost precizată la data de 29.11.2018, în contradictoriu cu pârâtul I**** M*****, , iar pe cale de consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 91,34 lei cu titlu de debit principal restant, la care se adaugă penalităţi de întârziere ce urmează a fi calculate conform prevederilor contractuale, fără ca penalităţile să depăşească debitul restant. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgu Lăpuş. Pronunţată astăzi, 12.12.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1194/2018 din 12.12.2018amână pronun?area pentru data de 12.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2018pentru a se efectua adresă la reclamantă să precizeze dacă pârâtul a achitat debitul
Incheiere de sedinta din 09.10.2018