M***** E****
InculpatA*** B********
Parte vătămatăÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.p. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 09.08.2018 cu inculpatul M***** E****, posesor al permisului de şedere pe termen lung nr. 0371632, emis de către autorităţile române la data de 23.12.2014 şi valabil până la data de 22.12.2024, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. şi spălare de bani prev. de art. 29 alin.1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p., obiect al cauzei penale nr.2793/P/2018. În baza art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.35 alin.1 C.p condamnă pe inculpatul M***** E**** la o pedeapsă de 1 an şi 9 luni închisoare. În baza art. 67 alin.1 C.p. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b C.p. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 66 alin.1 C.p. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b C.p., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 1 şi 3 C.p. În baza art. 29 alin.1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. condamnă pe inculpatul M***** E**** la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 39 alin.1 lit. b C.p. dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatului M***** E****, la pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin.1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p., urmând să se aplice un spor de o treime din pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.35 alin.1 C.p, respectiv 7 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul M***** E**** să execute o pedeapsă de 2 ani şi 7 luni închisoare. În temeiul art.45 alin.3 lit.a C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară, respectiv interzicerea pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b C.p. În temeiul art. 45 alin.5 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b C.p., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin.1 şi 3 C.p. În baza art. 91 C. p. dispune cu privire la inculpatul M***** E**** suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză. În baza art. 92 alin.1 şi 2 C. p. stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 93 alin. (1) C. p. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit.b C.p. obligă pe inculpatul M***** E**** să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C. p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul M***** E**** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte efectiv, pe o perioadă de 60 de zile, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 94 alin.3 C.p. Serviciul de Probaţiune Bucureşti va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prev. de art. 93 alin.2 lit.b şi alin.3 C.p. În baza art. 404 alin.2 C.pr.p. şi art. 91 alin.4 C.p. atrage atenţia inculpatului M***** E**** asupra dispoziţiilor art.96 alin.1, 2 şi 4 C.p. în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. În baza art.25 alin.3 C.pr.p. dispune desfiinţarea totală a următoarelor facturi: I. - factura efs/869/17.09.2015 emisă de SC Elite Fashion Shoes SRL în valoare de 46212,94 lei - factura efs/870/18.09.2015 emisă de SC Elite Fashion Shoes SRL în valoare de 4250,72 lei - factura efs/878/10.12.2015 emisă de SC Elite Fashion Shoes SRL în valoare de 28118,7 lei - factura efs/879/15.12.2015 emisă de SC Elite Fashion Shoes SRL în valoare de 25043,9 lei - factura efs/880/16.12.2015 emisă de SC Elite Fashion Shoes SRL în valoare de 11829,6 lei - factura efs/975/18.12.2015 emisă de SC Elite Fashion Shoes SRL în valoare de 11883 lei - factura efs/465/15.01.2016 emisă de SC Elite Fashion Shoes SRL în valoare de 35800,8 lei - factura efs/1135/26.02.2016 emisă de SC Elite Fashion Shoes SRL în valoare de 184612,56 lei II. - factura epsy/152/07.03.2016 emisă de SC EPSYS CONT SRL în valoare de 44662,2 lei - factura epsy/043/08.03.2016 emisă de SC EPSYS CONT SRL în valoare de 45498 lei III. - factura nr.201/06.04.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 45592,8 lei - factura nr.202/08.04.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 22292 lei - factura nr.301/05.05.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 64080 lei - factura nr.413/17.06.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 60214,8 lei - factura nr.416/20.06.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 36246 lei - factura nr.520/27.07.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 36007,2 lei - factura nr.518/25.07.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 27704,4 lei - factura nr.516/22.07.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 56102,4 lei - factura nr.514/21.07.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 36003,6 lei - factura nr.919/13.08.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 12498 lei - factura nr.918/12.08.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 24000 lei - factura nr.917/11.08.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 34002 lei - factura nr.916/10.08.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 56997,6 lei - factura nr.663/22.09.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 44917,2 lei - factura nr.664/23.09.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 46402,8 lei - factura nr.707/10.10.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 4900,5 lei - factura nr.710/13.10.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 4800 lei - factura nr.712/15.10.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 3500,4 lei - factura nr.713/01.11.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 44744,4 lei - factura nr.714/03.11.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 25704,2 lei - factura nr.715/09.11.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 23103,6 lei - factura nr.818/10.11.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 57916,2 lei - factura nr.860/17.12.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 36511,2 lei - factura nr.859/16.12.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 34305,6 lei - factura nr.858/15.12.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 68713,2 lei - factura nr.857/14.12.2016 emisă de SC IASIMAR TOP SRL în valoare de 63720 lei În baza art. 486 alin.2 C.pr.p. lasă nesoluţionată acţiunea civilă din prezenta cauză. În baza art. 249 C.pr.p. şi următoarele menţine sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din data de 30.03.2017 asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului M***** E****. În baza art. 272 alin.1 şi art. 274 alin.1 C.pr.p. obligă pe inculpatul M***** E**** către stat la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 13 alin.1 din Legea nr.241/2005 dispune comunicarea prezentei hotărâri şi către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 30.01.2019.
Hotarare 10/2019 din 30.01.2019Amana pronuntarea in vederea deliberării la data de 30.01.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2019